BEGONA RENTERO – FANTEZIE CU O NOTĂ DE GLAMOUR

Bună, sunt Rucsandra. Întrucât sunt fana bijuteriilor hand made, m-am gândit să abordez un subiect delicat pentru cumpărătorii de hand made, și anume bijuteriile din hârtie.

Sunt numeroși artiști consacrați care transformă banalul în spectaculos, dar am ales să scriu despre Begona Rentero, o artistă originară din Granada, Spania.

Artistă prin definiție, a urmat școala de artă din Madrid, specializându-se ulterior și în arhitectură interioară.

Implicarea sa în modelarea hârtiei pornește de la pictură, unde hârtia a fost întotdeauna o constantă în procesul de creație, din cauza docilității sale de manipulare și lipsei de greutate, capacitatea de a absorbi culorile și simplitatea sa.

Bijuteriile sunt atât  de ușoare, încât nici nu le simți – spune artista.

begona-rentero-fantezie-cu-o-nota-de-glamour

Begona Rentero este mereu în căutare de noi materiale, combinații și nuanțe pentru bijuteriile sale. Inspirația sa vine din natură, creațiile sale botanice find deosebite. Bijuteriile sale au la bază un amestec special din hârtie, mătase, bumbac și alte fibre, colorate în nuanțe obținute din pigmenți naturali, tratate ulterior cu o soluție specială pentru textură, duritate și rezistență în orice mediu.

Artista și-a dezvoltat propria gamă de nuanțe pentru diferențierea produselor, unicitatea lor și încântarea celor care îi apreciază stilul. Colecțiile sale sunt lansate pentru publicul larg în cadrul galeriilor și muzeelor de artă din Europa și SUA. Muzeul de Artă și Design din New York este cel mai mare promotor al său.

Vă las în continuare sa vă delectați cu galeria foto pusă la dispoziția noastră de artistă.

Articolul a aparut prima data in Revista Atelierul.NECKLACE CASABLANCA PUMPKIN 600 (1)necklace_manila_tile_orangeNUKU HIVA NECKLACE SAFFRON 2 600

rucsandra obretin

rucsandra obretin

rucsandra obretin rucsandra obretin rucsandra obretin

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s