Ben Young creează sculpturi uimitoare din sticlă

Ben este un sculptor îndrăgostit de surfing. Atât de îndrăgostit, încât a ales mediul lichid ca inspirație și sticla ca material pentru lucrările sale.

Working_4_by_Zico_O'Neilll Working_3_by_Zico_O'Neilll

Foto: Zico O’Neill

Spune-ne puțin despre tine, Ben.

Sunt originar din Noua Zeelandă, dintr-un oraș cu deschidere la mare, numit Waihi Beach. Am crescut făcând surfing și educat în construcția de bărci. Mereu am fost în preajma oceanului, ceea ce mă inspiră cel mai mult în munca mea. Acum trăiesc în Sydney, Australia, unde mi-am stabilit atelierul de lucru și sunt recunoscător că pot să mă ocup full time de sculptură.

De ce ai ales să lucrezi cu sticla?

Este un material neobișnuit pe care lumea nu îl apreciază în viața de zi cu zi. Este solid, dar transparent în același timp și cel mai importat aspect este lumina care îi dă proprietăți speciale, transformându-l în aparență în mediu lichid. Îmi place cel mai mult că lucrările mele arată altfel în momente diferite ale zilei, în funcție de lumină.

Spune-ne în câteva minute despre tehnica ta.

Totul este lucrat manual. Este mare consumatoare de timp această tehnică, pornind de la schițele incipiente, etapele planificării și apoi execuția propriu-zisă a sculpturii respective.

10518974_717579698338930_1198354162000657764_n

Ce  te inspiră în creațiile tale?

Caut inspirație în toate aspectele vieții mele, faptul că am crescut lângă mare, faptul că sunt constructor de bărci, dragostea pentru natură și explorare. Cred că sunt destul de aparente în lucrările mele.

Care este opera ta favorită până acum?

Simt că fiecare lucrare nouă este mai bună decât precedenta ei. Cred că este din cauza faptului că ideile ele evoluează constant și eu îmbunătățesc din ce în ce mai mult tehnica și încerc lucruri noi. Îmi plac lucrările care din punct de vedere tehnic sunt dificile – când le termin, simt că am creat ceva cu adevărat special. Momentan, piesa mea preferată este simplitatea lucrării Ape agitate, acea lucrare îți permite să apreciezi materialele care se îmbină foarte bine.

06b3eb62897416408bf1ffc033a10289

Rough Waters

Unde îți putem vedea lucrările?

Am expoziții în cadrul Kirra Galleries în Melbourne, Australia și de asemenea pe pagina mea de web, facebook și Tumbl.

https://www.facebook.com/benyoungsculpture

http://benyoungsculpture.tumblr.com

Ben, îți mulțumesc și îți doresc succes în continuare!

cfa2bdb67cb37b4cea1b38eca171a637 10628304_763087647121468_7240396954770117358_n 10488052_717566481673585_6807004521253609730_n 5943499f1f1b76a10f4e5d79d441474e 916f93e88c7e9b903940503436b03038 451d7bb38007a1b56a8f6ea08fd07375 9e3055bc8d4677081dda4eeee713c87f 9c2488245a182ca8d335951a7803fff1 10516879_717567431673490_2172437938443955849_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s